Tranzacția ce vizează vânzarea activelor ArcelorMittal Hunedoara către UMB Group urmează să intre în etapa aprobării de către acționari. Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGAE) a fost convocată pentru data de 9 februarie 2026, la sediul societății din municipiul Hunedoara, pe ordinea de zi aflându-se analizarea și aprobarea vânzării.
ArcelorMittal Hunedoara a semnat, la sfârșitul anului trecut, mai exact pe data de 29 decembrie 2025, un acord cu UMB Group pentru vânzarea activelor sale. Valoarea tranzacției este de 12,5 milioane de euro, la care se adaugă TVA.
La momentul respectiv, ArcelorMittal a confirmat oficial semnarea Acordului de vânzare a activelor, în urma opririi permanente a producției. “Consiliul de Administrație al ArcelorMittal Hunedoara S.A. a semnat un acor cu UMB Group pentru vânzarea activelor sale și transferul anumitor datorii aferente, inclusiv obligațiile de mediu. Finalizarea tranzacției preconizate rămâne condiționată de negocierea și semnarea documentelor definitive ale tranzacției, aprobarea adunarii generale a acționarilor, obținerea autorizațiilor de reglementare și îndeplinirea formalităților de mediu necesare, precum și îndeplinirea altor formalități în pregătirea vânzării preconizate. Vânzarea potențială vine în urma opririi permanente a activităților de producție la fabrica din Hunedoara, aprobată de acționari la 17 octombrie 2025”, se arăta în comunicatul transmis, la data respectivă, de companie.
Veste bună pentru oraș
Și Primăria Municipiului Hunedoara a fost informată despre semnarea acordului între ArcelorMittal Hunedoara cu UMB Group, pentru preluarea activelor combinatului. Conducerea administrației municipiului de pe Cerna a salutat vestea, exprimându-și speranța că tranzacția va fi finalizată cu succes și că producția la combinatul siderurgic de la Hunedoara se va relua.
Tranzacția ce vizează vânzarea activelor ArcelorMittal Hunedoara către UMB Group urmează să intre în etapa aprobării de către acționari. Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGAE) a fost convocată pentru data de 9 februarie 2026, la sediul societății din municipiul Hunedoara, pe ordinea de zi aflându-se analizarea și aprobarea vânzării.
ArcelorMittal Hunedoara a semnat, la sfârșitul anului trecut, mai exact pe data de 29 decembrie 2025, un acord cu UMB Group pentru vânzarea activelor sale. Valoarea tranzacției este de 12,5 milioane de euro, la care se adaugă TVA. „Prin Hotărârea nr. 14/29.12.2025, Consiliul de Administrație al Societății, a aprobat încheierea cu UMB Steel S.R.L. (…) („Cumparatorul”) a unui acord de principiu (Term Sheet) („Acordul”) privind vânzarea tuturor activelor (bunuri mobile și imobile) deținute în proprietate de Societate la data vânzării, pentru un preț total de vânzare de 12.500.000 EURO + TVA („Tranzacția de Vânzare”). La aceeași data, 29.12.2025, Acordul a fost semnat de Societate și UMB Steel S.R.L.”, se arată în raportul transmis BVB.
La momentul respectiv, ArcelorMittal a confirmat oficial semnarea Acordului de vânzare a activelor, în urma opririi permanente a producției. “Consiliul de Administrație al ArcelorMittal Hunedoara S.A. a semnat un acord cu UMB Group pentru vânzarea activelor sale și transferul anumitor datorii aferente, inclusiv obligațiile de mediu. Finalizarea tranzacției preconizate rămâne condiționată de negocierea și semnarea documentelor definitive ale tranzacției, aprobarea adunarii generale a acționarilor, obținerea autorizațiilor de reglementare și îndeplinirea formalităților de mediu necesare, precum și îndeplinirea altor formalități în pregătirea vânzării preconizate. Vânzarea potențială vine în urma opririi permanente a activităților de producție la fabrica din Hunedoara, aprobată de acționari la 17 octombrie 2025”, se arăta în comunicatul transmis, la data respectivă, de companie.
Veste bună pentru oraș
Și Primăria Municipiului Hunedoara a fost informată despre semnarea acordului între ArcelorMittal Hunedoara cu UMB Group, pentru preluarea activelor combinatului. Conducerea administrației municipiului de pe Cerna a salutat vestea, exprimându-și speranța că tranzacția va fi finalizată cu succes și că producția la combinatul siderurgic de la Hunedoara se va relua..
.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.